Stațiunea Braziliană este Locația Perfectă pentru un film regizat de Wes Aderson

Industria
filmului adesea capturează arhitectura neobișnuită legată de tematica
parcurilor ce exploră epocile din trecut pentru 
distanțarea acestor locuri spre povîrnișurile din Las Vegas care adesea
sunt trecute cu vederea.

La o distanță de
2 ore cu mașina de la plajele renovate ale orașului Rio de Janeiro se află o
clădire în stil Francez – Normand din secolul XX, situate în regiunea statului
Siera: Palatul Quitandinha.

Situat în orașul
imperial Petrópolis – cîndva fiind o stațiune de vară pentru familiile regale
care locuiau în capitală – hotelul-casino a fost deschis la 12 februarie 1944.
Din cauza celui de-al doilea război Mondial s-a înregistrat o lipsă acută de
arhitecți internaționali însă pe Joaquim Rolla, antreprenor în domeniul minier,
nu l-a împiedicat să angajeze arhitecți ca Luis Fossai și Alfredo Baeta Neves
pentru a proiecta ceea ce va deveni cea mai mare clădire de acest gen din
America Latină.

Palácio Quitandinha Petrópolis

Epoca de aur a
Palatului Quitandinha nu a avut o perioadă îndelungată. După doi ani de la
deschidere, în luna mai 1946, pe atunci președinte Eurico Gaspar Dutra a
interzis jocurile de noroc în Brazilia, obligând Palatul să existe doar ca
hotel. În curând, acest lucru a devenit, din punct de vedere financiar,
nepractic și în 1963, proprietarul l-a vândut unui grup de oameni de afaceri
care la transformat într-un local de lux.

Noii proprietari
au continuat să utilizeze camerele, chiar dacă au fost achiziționate de către
persoane fizice și transformate în apartamente. Cu toate acestea, parterul și
subsolul, unde cînva se afla cazinoul, au fost lăsate goale – aproape
abandonate – cauzînd doar cheltuieli.

După mai mult de
patru decenii de utilizare necorespunzătoare, spațiile de divertisment și
agrement au fost achiziționate de Sesc Rio și deschise publicului în 2007.

Europeana din
interior, Wes Anderson din exterior

Exteriorul
clădirii de 50.000 de metri pătrați pare a fi demodat, comparativ cu lucrările
modern effectuate între timp. Cu toate acestea, parcă s-ar potrivi atmosferei
orașului, marcată de colonizarea germană, care rămâne o caracteristică
turistică, deoarece orașul a devenit o stațiune montană situate în apropiere de
Rio de Janeiro.

Totuși, nu
exteriorul este cel ce impresionează. Interiorul, proiectat de designerul de
interior și amenajare, Dorothy Draper, este practic asemeni unui film de la
Hollywood. Ornamentele excesive, culorile vibrante, țesăturile îcărcate și
iluminatul scenic crează impresia unei ecranizări renumite. Atmosfera decadentă
se aseamănă cu operele lui Wes Anderson, rezultatul deceniilor de utilizare în
exces și a anacronismului mobilier. Este probabil una dintre cele mai mari
atracții vizuale ale Palatuluu – cel puțin pentru arhitecți și fanii entuziaști
ai lui Anderson.

Camerele, ce
cîndva au găzduit evenimente mondene pentru celebrități naționale și
internaționale, servesc astăzi drept mărturii ale unui trecut îndepărtat.
Dimensiunea și grandiozitatea sunt vestigii istorice ale unei perioade, care,
deși a avut loc în Orașul Imperial, sunt mult mai conectate la imaginația de la
Hollywood, cu vedetele, petrecerile și ostentația.

Menționată drep patrimoniu de către Institutul de Stat
pentru Patrimoniu Cultural (Inepac), astăzi palatul este dedicat culturii. Nu
numai pentru atracțiile sale – muzică, teatru și dans – ci pentru a păstra

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *